București – Micul Paris

DESPRE

București este capitala României și, în același timp, cel mai mare oraș, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1.944.367 de locuitori face ca Bucureștiul să fie al șaselea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează populație de aproximativ 430.000 de locuitori.

Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1859 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare.

Bucureștiul se află în sud-estul țării, între Ploiești la nord și Giurgiu la sud. Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului.

Câmpia Bucureștiului are altitudini cuprinse între 100-115 m, în partea nord-vestică, și 50-60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviței. Orașul propriu-zis se desfășoară între 58 m și 90 m altitudine. Peste 50% din suprafața sa se încadrează în intervalul hipsometric de 80-100 m, iar pantele nu depășesc valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se ajunge la 1-1,5 km/km2.

romania_map
harta_veche_bucuresti

Relieful câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) și văi (cu terase și lunci) care se succed de la nord către sud:

Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul orașului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina. Și în centrul orașului există un lac, în Parcul Cișmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraș medieval, este înconjurat de Grădina Cișmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cișmigiu în București mai există și alte parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) și Grădina Botanică (cea mai mare din România și care cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR), precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile de sector.

Clima în capitală este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt specifice patru anotimpuri, iarnă, primăvară, vară și toamnă. Iernile în București sunt destul de blânde cu puține zăpezi și temperaturi relativ ridicate, în timp ce în ultimii ani verile sunt foarte calde, chiar caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de pâna la 45 de grade la umbră) și cu puține precipitații. Aceasta face ca diferențele de temperatură iarnă – vară să fie de pâna la 60 de grade.

Legenda spune că Bucureștiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, București a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârșit de secol XIV.

Așezarea este atestată documentar la 20 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Țepeș, domn al Țării Românești, prin care se întărește o moșie unor boieri. Cetatea Dâmboviței, cum mai apare în primii ani orașul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgșor la Giurgiu, în ultima așezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureștiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reședință domnească. În anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa inițială. În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureștiul devine capitala Țării Românești, din ordin turcesc, pentru a avea o capitala in zona de campie si aproape de Dunare, mai usor de controlat in comparatie cu Targoviste

În București există în prezent două aeroporturi funcționale: Aeroportul Internațional Henri Coandă (inițial Otopeni) și Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu (inițial Băneasa). Henri Coandă este cel mai mare aeroport al României servind cinci milioane de pasageri în 2009 și fiind centrul principal pentru operatorul național TAROM. De acolo pleacă și sosesc zilnic zboruri din alte orașe din România precum și numeroase alte aeroporturi din Europa, America de Nord, Asia și Africa. Aurel Vlaicu este folosit de către companii aeriene low-cost și pentru a servi avioane charter

OBIECTIVE TURISTICE ÎN BUCUREȘTI

Teatrul National I.L.Caragiale

teatru_national

Teatrul Naţional I.L.Caragiale Bucureşti este instituţie publică de spectacole, de interes naţional, instituţie de repertoriu, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.

Obiectivul principal îl constituie promovarea valorilor cultural-artistice, autohtone şi universale, pe plan naţional şi internaţional. Activitatea teatrului este organizată pe principiul stagiunilor, stagiunea teatrală începând, de regulă, la data de 15 septembrie a fiecărui an.

De la începuturile sale, Teatrul Naţional a fost un mediu cultural unde s-a putut crea o dramaturgie naţională, unde publicul a fost familiarizat cu cele mai noi şi mai interesante scrieri dramatice universale, unde s-a afirmat întâia şcoală de regie românească şi unde s-au format generaţii de mari actori, de dramă şi de comedie.

Muzeul de Istorie si Arta

Muzeul de Istorie si Arta 01
Muzeul de Istorie si Arta 02

Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti are sediul central in Palatul Sutu si se afla situat in preajma “kilometrului zero” al Romaniei pe Bd. Bratianu la nr.2, in deosebita resedinta a marelui postelnic C. Grigore Sutu, care a fost ridicata la 1833.

Inaugurarea propriu – zisa a muzeului a avut loc la 22 noiembrie 1931, in prezenta primului – ministru Nicolae Iorga, a primarului general Dem I. Dobrescu precum si a fostilor primari Gh. Corbescu si Emil Petrescu.
In anul 1940 patrimoniul muzeului continea deja 4330 de piese. Din nefericire in vara aceluiasi an activitatea expozitionala a muzeului a fost intrerupta din pricina conditiilor improprii ale localului din Calea Victoriei, nr.117.

Diversele mutari de sediu din Casa Moruzi in strada Stirbei Voda nr.34, Stirbei Voda nr.47, Calea Victoriei nr.115, comuna Rosnic (jud. Dolj), in timpul razboiului, sos. Kiseleff, Bd. Lascar Catargiu au limitat in mare parte activitatea muzeologica si stiintifica a colectivului de specialisti. In 1956, muzeul a primit ca sediu Palatul Sutu din Bd. I.C. Bratianu nr.2.
Construit intre anii 1833 – 1835, sub conducerea arhitectilor Johann Veit si Conrad Schwinek, palatul Sutu se remarca prin stilul neogotic, spatialitatea interiorului conferita de cupola si inspirata rezolvare a holului central (1862) datorata sculptorului Karl Storck.

Muzeul de Istorie Bucuresti a fost redeschis in noul sau local la 23 ianuarie 1959, in ajunul centenarului Unirii Principatelor.
Prin unificarea Muzeului de istorie cu Muzeul de Arta (infiintat ca sectie a Muzeului Municipal in 1933) in anul 1984 ia fiinta Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti devenit in decembrie 1999 Muzeul Municipiului Bucuresti.
Muzeul detine si conserva aproape 400.000 de obiecte provenite din cercetari arheologice, donatii si achizitii realizate cu fonduri asigurate an de an de Primaria Capitalei.

Sectiile de evidenta, conservare si prelucrare patrimoniu isi desfasoara activitatea in imobilul din Calea Victoriei nr.151, cunoscut sub numele de casa Cesianu. Aici se afla si banca de date a institutiei care cuprinde peste 15.000 de fise de case, strazi, piete si monumente demolate in perioada comunista.
Personalitati de seama ale istoriografiei si cercetarii stiintifice au onorat directia muzeului: dr. George Severeanu, arheologul Dinu V. Rosetti, prof, univ. dr. Panait I.Panait, dr. Vasile Boroneant si actualul director Ionel Ionita.

Biblioteca Centrala Universitara

Biblioteca Centrala Universitara

Biblioteca Centrală Universitară din București, prescurtat BCU, este biblioteca frecventată în special de studenți, dar și de ceilalți participanți la viața academică. Este situată în Palatul Fundației Universitare Carol I, sediul fostelor Fundații Regale.

Clădirea a fost construită pe locul cumpărat de regele Carol I și a fost proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau. Construcția clădirii a fost finalizată în 1893 iar în următorii doi ani așezământul, numit Fundația Universitară Carol I, a fost dotat și amenajat. Inaugurarea a fost făcută de regele Carol I la 14 martie 1895. În 1911, sub conducerea aceluiași arhitect, edificiul este extins și este dat în folosință la 9 mai 1914.
Prin Decretul nr. 136, la 12 iulie 1948, Biblioteca Fundației Universitare devine Biblioteca Centrală a Universității „C.I. Parhon” din București.

În timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și s-a pierdut fondul bibliotecii alcătuit din cărți rare. Au fost distruse peste 500.000 de volume, hărți rare, aproape 3.700 de manuscrise care aparțineau unor persoane marcante ale culturii, printre care Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, Eliade. Începând din aprilie 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucția și modernizarea bibliotecii.
Exteriorul clădirii a fost restaurat iar la 20 noiembrie 2001 s-a făcut redeschiderea oficială.

Muzeul Țăranului Român

Muzeul Taranului Roman 01

Muzeul Țăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare. Este situat în București pe Șoseaua Kiseleff nr.3, lângă Piața Victoriei. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912-1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budești.

Muzeul Țăranului Român este continuatorul Muzeului de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială înființat la 1 octombrie 1906. Muzeul s-a mai numit Muzeul de Etnografie și Artă Națională, din 1912 Muzeul de Artă Națională iar mai apoi Muzeul de Artă Populară al Republicii. În 1978, muzeul s-a unit cu Muzeul Satului sub denumirea de Muzeul Satului și de Artă Populară. Muzeul este patronat de Ministerul Culturii.
Colecţie de farfurii la Muzeul Ţaranului Român

Muzeul a devenit cunoscut pentru colecțiile sale formate din 100.000 de obiecte. De la fondarea sa de către Horia Bernea pe 5 februarie 1990, funcționează într-o clădire în stil neo-românesc, declarată monument istoric. Muzeografia sa specifică i-a adus în mai 1996 Premiul Muzeul European al Anului acordat de Forumul Muzeului European. Clădirea, ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din tradiția brâncovenească, dispusă în forma incintelor de tip monastic, a fost finalizată în anul 1941, luînd înfățișarea actualului monument de arhitectură care este sediul Muzeului Țăranului Român. Zidăria aparentă din cărămidă roșie, arcadele și elementele traforate, foișorul amintind de clopotnițele vechilor mănăstiri, conferă clădirii somptuozitatea unui adevărat palat al artei.

Muzeul deține colecții de ceramică, port popular, țesături pentru interior, lemn, mobile, feronerie, scoarțe. În curtea muzeului dinspre bulevardul Ion Mihalache a fost montată o biserică din lemn, monument istoric din secolul al XVIII-lea, strămutată aici în anul 1992.

Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului 02
Palatul Parlamentului 04

Palatul Parlamentului din București, România (cunoscut sub numele de Casa Poporului înainte de revoluție), măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 12 nivele la suprafață și alte 8 subterane. Conform Cărții de Recorduri Guinness, Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori în cartea recordurilor. Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureștiului (în sectorul 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest și nord-vest, Bulevardul Națiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertății la est și Calea 13 Septembrie la sud. Aceasta se află la 10 minute distantă de Piața Unirii și 20 de minute de Gara de Nord (cu autobuzul 123).

Dealul pe care se află astăzi Palatul Parlamentului este în general o creație a naturii, având o înălțime inițială de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertății este înălțată în mod artificial.
Construirea Palatului Parlamentului a început în anul 1983, ceremonia așezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984.

Clădirea are o suprafață desfășurată de 330.000 m², înscriindu-se în “Cartea Recordurilor” la capitolul “Clădiri Administrative”, pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spațiale de la Cape Canaveral din Florida și după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Pentru comparație se poate menționa că această clădire depășește cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt, și de aceea unele surse o caracterizează ca pe o construcție „faraonică” [3].

Început în timpul regimului comunist, (autointitulat „Epoca de Aur” a României și înlăturat în mod violent, prin Revoluția din 1989), așa-numitul Proiect București a fost un proiect ambițios al cuplului Ceaușescu început în anul 1978, ca o replică a orașului Phenian, capitala Coreei de Nord. Un proiect de sistematizare exista încă din anii ’30 (din timpul lui Carol al II-lea) pentru zona Unirii – Dealul Arsenalului.

După cutremurul din 1977 Nicolae Ceaușescu a ordonat „reconstruirea” Bucureștiului ca un nou oraș, de sine stătător. În anii 1978-79 a avut loc un concurs la nivel național pentru reconstruirea Bucureștiului. Concursul a durat aproape 4 ani și a fost câștigat de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de numai 28 de ani, care a fost numită arhitect șef a acestui proiect excepțional de controversat.

Șantierul propriu-zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei și relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Dintre clădirile dispărute se număra Mănăstirea Văcărești, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naționale, Stadionul Republica etc. Lucrările s-au efectuat cu munca forțată a militarilor în termen, și astfel costul a fost redus la minimum [4] [5].

Palatul Parlamentului 01

Acest proiect de reconstruire al Bucureștiului, cuprindea o serie de clădiri cum ar fi: Palatul Parlamentului – Casa Poporului, Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio, Hotelul Marriott – Casa de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Unirii- Victoria Socialismului.
În 1989 costurile clädirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro.

Dimensiunile clădirii
* lungime – 270 metri
* lățime – 245 metri
* înălțime – 86 metri (peste cota 0)
* adâncime 92 metri (sub nivelul solului)
* suprafața construită la sol – 66.000 metri pătrați
Resurse folosite
Pentru realizarea acestei impunătoare clădiri s-au folosit:
* 1.000.000 m³ de marmură
* 5.500 de tone de ciment
* 7.000 de tone de oțel
* 20.000 de tone de nisip
* 1.000 de tone de bazalt
* 900.000 m³ de esențe de lemn
* 3.500 de tone de cristal
* 200.000 m³ de sticlă
* 2.800 de candelabre
* 220.000 m² de covoare
* 3.500 m² de piele.

La construcție au participat 200 arhitecți și aproximativ 20.000 muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi.

Parcul Herăstrău 

parcul herastrau

Parcul Herăstrău a fost construit în 1936 pe malurile Lacului Herăstrău (74 ha) și este cel mai mare parc al Bucureștiului.

Lacul din centrul parcului face parte din lanțul de lacuri al râului Colentina. Este folosit pentru sport, navigatie si pentru agrement. Malurile lacului sunt îndiguite pentru prevenirea inundatiilor. Parcul Herastrau ocupa o suprafata de circa 110 de ha. In timp s-a considerat ca parcul din jurul lacului se poate amenaja in doua zone: una linistita pentru odihna si cultura (pe terenul unde este parcul vechi) si o zona destinata odihnei active, sportului si distractiilor.

Parcul numara astazi, printre atractiile sale, un teatru de vara, pavilioane de expozitii, cluburi nautice si de sport, cafenele si restaurante, un hotel si multe alte facilitati. Este locul ideal unde se poate practica aproape orice gen de sport si are zone pentru odihna si cultura si zone destinate sportului si distractiilor.

Casa Presei Libere 

Casa Presei Libere 01
Casa Presei Libere 02

Casa Presei Libere, concepută inițial sub denumirea de Complexul Casa Scânteii, a fost ridicată în 5 ani (1952 – 1957) (între 1949 și 1954, șef de proiect a fost prof. univ. emerit ing. Panaite Mazilu), fiind destinată publicării presei de stat și în special a ziarului Scînteia, “organ” al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Antena de pe această clădire a susținut pentru o vreme, începând din 1956, emițătorul Televiziunii Române.

După anul 1989, Casa Scânteii este cunoscută sub denumirea de Casa Presei Libere.

Fostul Combinat Poligrafic “Casa Scânteii” s-a transformat și el, după 1989, în Regia Autonomă a Imprimeriilor “Coresi” La rândul său, regia s-a transformat în februarie 1999 în Compania Națională a Imprimeriilor Coresi – S.A. Clădirea este un ansamblu format din patru laturi ce adăpostesc o curte interioară mare, plus încă două ansambluri sub formă de U, care sunt legate de corpul din față, ansambluri ce au rămas deschise pentru a se construi după aceea un teatru și o casă a sindicatelor. Deoarece cheltuielile de construcție au fost foarte mari, teatrul și casa sindicatelor nu au mai fost ridicate.

O parte din fonduri s-a colectat prin subscripție publică “benevolă”, salariaților dându-li-se la salariu astfel de tichete, care justificau lipsa banilor. În imagine un tichet în valoare de 20 de lei, dar au existat și de 30 lei și 100 lei.
Casa Scânteii a fost prima lucrare la care constructorul a introdus calculul de rezistență la un eventual seism, luând în considerare niște norme mai vechi, italiene din timpul lui Mussolini. Aceste norme s-au dovedit a fi mai bune chiar decât cele din 1963, pentru că erau mai simple și se punea mult accent pe intensitatea cutremurului, și nu pe felul clădirii

Clădirea fost gândită să fie funcțională și s-au realizat multe săli, dar și spații de birouri.
Arhitectura a fost inspirată de clădirile înalte din Moscova – Universitatea, Leningraskaia Gastelnița (Hotelul Leningrad). O altă clădire care a avut aceeași sursă de inspirație este Palatul Culturii din Varșovia.

Copyright 2015 Bucharest Dance Festival | Google+